Cât e kilogramul?

Am auzit, zilele trecute, că unele companii aeriene se pregătesc să introducă o nouă regulă, pentru a spori siguranța la bord și pentru a reduce eventualele costuri risipitoare ale cheltuielilor de zbor: cântărirea pasagerilor înainte de îmbarcare.

În câteva dintre țările care au avioane, aeroporturi și companii aeriene căutate, se pare că măsura deja există. Dar nu e obligatorie. Cine dorește, însă, se poate urca pe cântar, înainte de mult râvnitul zbor, pentru a ajuta compania să distribuie corect kilogramele pe palierul avionului, pentru a nu pune, cu alte cuvinte, prea mulți supraponderali sau anemici laolaltă.

Discriminare!, au strigat mulți, care au și dreptate, dacă stăm să ne gândim și dacă vedem și știrile care povestesc că au existat cazuri în care, revoltați pe greutatea mare a unui pasager, unele companii aeriene au decis că respectivul trebuie să plătească două bilete, pentru că ocupa două scaune. Netrăind, desigur, și două vieți deodată, cum ar fi firesc, dacă toate costurile îi sunt dublate doar de o cifră pe un dispozitiv de măsurare.

Așa cum îi învățăm pe copii, nimeni nu-i mai bun sau mai rău, în funcție de ce arată cântarul. Nici ăi frumoși și trași prin inel nu sunt oameni buni, dintr-o dată, prin măsurătoare, nici aceia pe care câțiva superficiali îi condamnă pentru că au prea multe kilograme în plus nu devin oamenii faptelor rele doar prin aparența care ni-i arată.

Specialiștii vin, degrabă, și cu explicația conform căreia, dacă am fi cântăriți înainte de a urca în avion, s-ar afla exact de cât kerosen e nevoie pentru respectiva rută, făcându-se un calcul rapid al greutății totale avionului și al distanței pe care acesta trebuie să o parcurgă. Așadar, după zeci de ani în care se inventează fel de fel de dispozitive și apar idei tot mai năstrușnice, iată că o simplă formulă matematică poate să facă lumină în privința costurilor unui zbor.

Dar știți ce voiam să vă spun, în anii aceștia în care prețul unui bilet de avion oricum e incredibil de mare, inclusiv la companiile care mint fără rușine că ar fi low-cost?

Pe mătură ar fi și mai ieftin dacă am zbura! Și nici nu am urca înainte pe marele cântar al secolelor noi. Și nici nu s-ar simți discriminați vreunii. Și nici n-ar mai conta de unde plecăm și unde mergem! Ar fi un drum lin, bun de povestit nepoților, bun de trecut apoi în basmele din strămoși, un zbor pe care, cu siguranță, l-ar invidia și l-ar admira până și dușmanii care acum vor să ne pună piedică la un simplu pas.

Dar să mai visăm și altă dată! Acum avem altele de făcut.

Până să devină obligatorie măsura cântăririi înainte de urcarea în avion, pentru distribuirea coerentă a greutăților pe scaune, până să devenim saci cu marfă, bagaje de cală, să ne bucurăm de libertatea de a ocupa un spațiu sau mai mult în orice loc în care mergem și ni se spune, deocamdată doar din pix, cum trebuie să fim, cum trebuie să ne comportăm, în ce trebuie să ne îmbrăcăm și, mai ales, ce avem voie să vorbim.

Să auzim regulile lor, scrise pe hârtii poleite, și, desigur, să nu le respectăm decât în clipa în care s-or inventa legi, amenzi și pușcării care să amenințe pe față dreptul omului de a fi liber pe lume. Libertate, libertate… Ce drog! Ce leac!

Citește și:

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

”Chiriași la noi în țară”

Când românii se simt români

De ce Austria nu ne vrea?

Și, totuși, de unde prețurile astea?